Deschid ochii, îmi întind mâna obosită pănă la capătul patului, scot telefonul de la încărcat... îmi afișează: 5:08, sâmbătă, 16 mai. Simt furnicături și înțepături la nivelul corneei, privesc vag în ecranul telefonului - niște ochi uscați de lacrimi; niște cearcăne monstruoase și o incapacitate a întreg trupului de a realiza cele mai ample mișcări...„Wake up!!!!" Mi-am zis cu voce tare și forțată, însă singurul răspuns al corpului meu la comanda facută a fost un izvor limpede și de nestăvilit de lacrimi reci, susurând lejer printre cele mai profunde roci ale constituienței mele.Îmi pun mie însămi întrebări la care nu aștept răspunsuri: Ce e bolnav la trupul meu? De ce nu funcționează rațional? Deși am consumat atât de puțină apă, corpul meu cred că ar fi capabil să consume până la ultima picatură de apă pentru a dizolva și ultimul frotiu de sentiment.Însăși camera mea e toxică... ar trebui să deschid geamul, însă cred că întreg cartierul ar fi invadat de acest miros de sentimente descompuse.Toate esențele, valorile, principiile pe care le-am acumulat în acele rezervoare din laboratorul meu interior, le-am folosit pentru a reacționa cu tine... pur și simplu am sperat, am visat, am avut încredere.În final după momente de cumpănă, căderi, ridicări, îndoieli, după atâta așteptare s-a dovedit că acei compuși de reacție din laboratorul sufletului meu nu erau compatibili cu esențele tale, iar produsul de reacție nu avea nici pe departe să fie un parfum cu aroma de frezie.Defapt, tot ce se află în acest pat e un rest de compus de reacție, a care-i vibrație energetică se găsește într-un interval de valori minime...Închid ochii, încercând să mă mai dizolv pentru încă cel puțin două ore, într-o stare de REM...